SOARTA. Teribilismul i-a trimis pe adolescentii Ianis Reget si Ionatan Curca, din Range Rover, direct la cimitir Ianis Reget, in varsta de 17 ani, fiul temutului Radu Reget, zis Denom, membru al clanului Duduianu, a murit, in noaptea de duminica spre luni, dupa ce a condus nebuneste prin Bucuresti. Impreuna cu baiatul lui „Denom”, a mai pierit un tanar de aceeasi varsta cu el. Un al treilea pasager, tot un adolescent, a fost ranit. Claudiu Pescaru Potrivit anchetatorilor, minorul a condus un autoturism de teren Range Rover, cu viteza foarte mare, pe bulevardul Ion Mihalache, dinspre strada Turda catre Calea Grivitei. La un moment dat, Ianis a pierdut controlul asupra directiei iar bolidul s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului. In urma impactului, masina s-a rasturnat si a ramas suspendata, dupa ce s-a agatat intr-un gard. La fata locului au ajuns in scurt timp o ambulanta SMURD si doua echipaje ale Serviciului de Descarcerare al Pompierilor. Dusi de urgenta la spital, Ianis Reget si Ionatan Curca au decedat la camera de garda. Politistii au demarat o ancheta pentru a stabili a cui este masina pe care a condus-o adolescentul, in conditiile in care aceasta este proprietatea unei societati comerciale. Tatal lui Ianis mai are trei frati, „Estronom”, „Printu” si „Sefor”, toti recunoscuti ca facand parte din clanul Duduianu, grupare cu un cuvant greu de spus in lumea interlopa din Bucuresti.